travel

Călător prin lume

July 2, 2016
jolielaura_tedoo_concurs_egipt2

Zilele trecute am dat peste fotografia de mai sus făcută în Egipt în 2007. Nu e chiar ce ți-ai imagina când te-ai gândi la anticul fost imperiu, nu? Unde e măreția copleșitoare, unde e înmărmurirea vizitatorilor în fața unei capodopere arhitecturale milenare ale cărei mistere nu au fost încă deslușite? Unde e întinderea nesfârșită de nisip?

Nu la Giza, din păcate.

 

De când capitalismul a cucerit lumea, turismul s-a transformat dintr-o activitate a păturii erudite într-o activitate accesibilă maselor. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău, dimpotrivă, mi se pare că dacă e făcut cum trebuie, turismul poate avea un impact inegalabil asupra percepției oamenilor despre întreaga societate și asupra empatiei umane. Așadar, un rol posibil educațional.

Dar ce e educațional în a vizita de două ori pe an capitale internaționale pentru a te poza clișeic cu cele mai importante construcții de acolo? Nimic. Bine, recunosc, se poate îmbunătăți tehnica apăsării nonșalante a butoanelor care surprind selfie-ul perfect. Dar cam atât. Foarte rar mai sunt văzute persoane în locuri cheie ale capitalelor, precum dealul Montmartre, care doar să stea și să admire frumosul din fața ochilor. Restul oamenilor sunt prea preocupați de a obține supremația cerului de deasupra capului pentru a înălța o coadă metalică de mătură numită evident selfie stick.

Prin turismul acesta superficial, scopul călătoriilor s-a transformat din ”a vedea lumea” în ”a poza lumea”. Dacă îmi permiteți să adaug (și îmi permiteți de altfel prin continuarea citirii articolului), ”a poza lumea fără măcar a o cunoaște”. Să călătorești a devenit mai mult un moft, un rezultat al dorinței de a bifa încă un loc, de a completa albumul cu aceleași imagini pe care le mai au alte câteva zeci de milioane de persoane (studiu de caz: Turnul din Pisa). Călătoria nu mai are astfel rol educativ, rol de cunoaștere a unei alte societăți, mentalități, culturi etc. E mai mult un periplu la costul a cinci salarii care se materializează într-un banal contact la suprafață cu altă țară. Fiți toleranți cu mine, vă rog, ajung și la părți mai frumoase!

***

Revenind la imaginea din Egipt, ea înfățișează realitatea dură, care nu este expusă în majoritatea publicațiilor. Fundalul cuprinde Piramida lui Kefren (Kafra) și o parcare improvizată cu autocare pline de turiști refugiați la aer condiționat. Combinație cu adevărat frapantă.

Ce este prin excelență delicios este prim-planul în care se observă un autohton dând indicații unui cuplu occidental pentru realizarea fotografiei perfecte de arătat în ciudă neamurilor de acasă. Evident, privirile invidioase ale cuplului aflat în trecere sunt o dovadă a necesității lor de a face exact aceeași poză câteva minute mai târziu și o inconstestabilă mărturie a succesului pozei originale. Că deh, odată ești la piramide și poți să ții mâna lui iubi exact în unghi de 45°.

Iată cum o experiență extraordinară și unică în viață, aceea de a te afla pe platoul cu ultimele minuni antice încă în picioare, se transformă în copia la indigo a vacanței altor mii de oameni. Bineînțeles, fiecare va descrie diferit senzația resimțită în interiorul piramidei, desigur, dacă s-a concentrat la asta și nu la ce hastag-uri ar merge pe Insta la o poză cu piramidele editate evident în VSCO. Eu, sincer, recunosc că nu am să uit niciodată cum am zis în gura mare: ”Mami, aici miroase ca în beci la Mama Mărioară*! (*a se citi “străbunica”)”.

***

Poate ați observat că majoritatea lanțurilor mari de hoteluri au același design și același aspect peste tot în lume. Mall-urile devin laitmotive ale setei comerciale umane care nu realizează că, de fapt, sunt aceleași magazine peste tot și că iarba vecinului nu e mai verde. O globalizare similară se observă și la nivelul mâncării, ajungând astfel să mănânci la Craiova același burger ca în Chicago. Bun. Și atunci vine întrebarea, dacă stai la același hotel, dacă mănânci aceeași mâncare (studiu de caz: micul dejun ”continental”) și dacă ești înconjurat de aceleași nume, cum mai știi că ești într-o țară străină? Evident că apar opinii de tipul ”Urbea X m-a lăsat rece” dacă persoanele respective au luat contact cu adevăratul oraș doar treizeci de minute din cele 12-14 ore în care n-au dormit.

Nu mint, așa am fost și eu cu ai mei o perioadă. Deschid aici o paranteză ca să le mulțumesc încă o dată pentru sclipirea pe care au avut-o când au decis să investească în călătorii și în amintiri în loc de telefoane de ultimul răcnet, laptopul cu păcatul Evei, țoale cu sigla pe dos și altele… Ați fost măreți!

Totuși, de câțiva ani, am ales să nu mai dedicăm atâta timp atracțiilor sugrumate de puhoaie de turiști care nu au ajuns mai departe de pagina opt din ghidurile cumpărate și să vedem mai multă culoare locală, autentică. Totuși, diferența dintre a fi turist și a fi călător nu stă numai în ce alegi să vezi. Călătorul vrea să cunoască în profunzime, să înțeleagă, să discute, să asculte și să se “contopească” cu oamenii din comunitatea în care tocmai a aterizat.

Așa am ajuns să învăț în Madeira un cuplu catalan cum se joacă canastă (fi-mi-ar scuzată cacofonia!), așa am avut cele mai interesante discuții din Emirate cu niște vânzători din souq-urile de textile (fie vorba, se gândeau serios să emigreze în România pentru că acolo trăiau de pe o zi pe alta), așa am ajuns să mă negociez cu diverși portughezi în Feira da Landra pentru niște suveniruri cu adevărat dragi și nu pentru clasicii magneți, așa am ajuns să vorbesc într-un parc londonez cu niște pensionare din Australia despre sistemul international de învățământ, așa am ajuns să vorbesc în franceză cu un tânăr din Angola în drum spre Lisabona și așa am ajuns să ies la un cocktail cu un vânzător de rechizite, o agentă de turism și prietenii lor în Funchal.

Așadar, de ceva timp mi-am propus să experimentez și activități mai puțin cunoscute turiștilor și să devin ușor-ușor un călător, care să descopere locuri noi, nesufocate încă de roiuri de camere “săpunieră” și care să aprofundeze cu adevărat ce înseamnă o altă țară.

Mă bate gândul să revăd Egiptul, magazinul în care am atins pentru prima oară un cap de crocodil (pe atunci aveam numai 10 ani și încă nu eram o ecologistă ferventă) și apele turcoaz ale Mării Roșii. Însă cel mai mult mă gândesc la oameni. Cum s-au schimbat, ce mai face românca de la parfumeria din Cairo, cum se descurcă toți în lumea asta nebună, cum i-au marcat ultimii ani și în ce culoare văd viitorul.

Mă tentează și ideea de a deschide o școală de călători, un loc în care exploratori din toate colțurile lumii să se întâlnească și să discute despre minunățiile ascunse ale țărilor luate de ei la pas.

Dacă vă tentează și pe voi, aștept un mesaj mai jos! Și poate o simplă idee prinde contur…

 

*Articol înscris în concursul “Thailanda, Te Iubesc!” organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans

Your feedback is important

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply